Rondo Capriccioso

Primul contact…

In urma cu mai bine de un an, o cunostinta de-a mea mi-a oferit o carticica destul de subtire cu o coperta mov putin cam stridenta pentru gustul meu, care nu mi-a spus atunci mare lucru. Pentru ca nu intentionam la acel moment sa citesc autori romani, mai ales debutanti, am dat-o si eu mai departe unei prietene, bucurandu-ma ca altcineva se va bucura de ea.

La un moment dat, am nimerit intamplator pe blogul autoarei, unde am fost atras de modul ei de-a scrie, destul de liber, si, ca sa fiu sincer pana la capat, si de chipul frumos si expresiv pe care il poseda. Asa am inceput sa caut cartea…

Dupa mai multe incercari sortite esecului, am nimerit intr-o librarie in care o doamna in varsta mi-a spus ca nu o mai are de ceva vreme dar ramane sa se uite in depozit si sa revin, daca pot, a doua zi. Timp de doua saptamani n-am reusit sa o fac, pentru ca am tot iesit tarziu de la serviciu, la ore la care libraria era inchisa. Intr-o seara, insa, am plecat intentionat putin mai devreme si am ajuns la timp. Doamna gasise cartea iar eu am cumparat-o.

Apoi a venit Gaudeamus, targul de carte, unde mi s-a parut ca am vazut-o, in apropierea standului de la Tritonic, chiar pe Lorena Lupu. Am cautat atunci infrigurat in geanta, cartea pe care stiam ca o purtam cu mine, pana am realizat intr-un tarziu cu mahnire ca o lasasem acasa.

Apoi am citit-o, pentru ca asta era urmatorul pas, nu-i asa?

Cartea e simpla, ca o piesa de teatru. Personajele care respira in ea sunt putine, mari si late: o tanara actrita care isi cauta rostul, un regizor cu tenta de afacerist si… Ea.

Ea, o mare actrita, devine obiectul pasiunii tinerei noastre povestitoare. Pasiunea aceasta, insa, se dezvolta discret dintr-o singura parte, cu teama si nesiguranta, cu putine sanse la happy end, insa fara momente brutale, frumos povestita de o femeie indragostita, sensibila, umana.

In dragoste, dupa cum se stie, micile detalii fac diferenta. Nu-ti amintesti, poate, lucruri importante din trecutul comun dar tii minte destul de clar fructele pe care le-ati mancat impreuna, glumele simple pe care vi le spuneati, anumite expresii ale fetei. Cartea este compusa din asemenea mici amanunte si in acest lucru sta coerenta ei.

Limbajul scriitoarei este specific locului si timpului in care traim. Si cu asta am spus destul. Umorul este prezent peste tot insa este acelasi umor pe care l-am cunoscut de la Revolutie incoace, prin filme si carti, putin de suprafata, putin amar, putin invechit, in totalitate romanesc.

Mi-a placut sfarsitul, pentru ca nu leaga, nu constrange, nu impune nimic. Liber, deschis… E foarte bine asa! De ce ar trebui ca, de fiecare data, tot autorul sa traga si concluziile? De ce-am avea nevoie tot timpul si de concluzii?

Una peste alta, cartea mi-a placut. Trebuie sa recunosc ca, citind-o, am mai tras din cand in cand cu ochiul pe blogul autoarei, mai ales la fotografiile ei, intr-o incercare de a o cunoaste si de a-i intelege cat mai bine opera.

M-am tot intrebat daca exista un model real care sa-i fi servit ca sursa de inspiratie pentru Ea, insa, si daca ar fi existat, cartea nu ofera multe elemente pentru a o recunoaste. Si, oricum, e mai placut sa te intrebi fara a primi raspuns decat sa strivesti violent corola de minuni a lumii.